Elena Negreci răspunde la cele mai frecvente întrebări despre tratamentul care ne scapă pentru totdeauna de părul nedorit!
Cum acţionează epilarea definitivă?
Acțiunea luminii intens pulsate o putem compara cu lumina unui bec comprimată ca putere intens pulsată. Melanina este conductoarea acestei lumini, ce arde rădacina firului și o distruge. Cu cât în firul de păr se află mai multă melanină, iar pielea este mai albă, cu atât eficiența este mai mare. În cazul IPL, trece printr-un filtru color, cu shut pulsat discontinuu, în timp ce, în cazul laserului, este momocrom și cu shut-uri continue și țintite…De aceea se numește laser dioda…Lungimea de undă coboară la adâncimea de 808 nanomicroni, unde majoritatea firelor au rădăcina. IPL este şi un aparat medical, tratează cicatrici post-acneice, rejuvenează, tratează acneea, vasele de sânge, cuperoza şi rozaceea, în timp ce laserul este folosit doar pentru epilare.
Câte şedinţe sunt necesare pentru a obţine rezultatele dorite?
Sunt necesare aproximativ 6 – 8 şedinţe, efectuate la interval de 35 – 40 de zile.
Cum ne pregătim pentru o şedinţă de epilare definitivă?
Întâi de toate, stabilim o întâlnire pentru diagnoza firelor de păr şi a pielii. Apoi, se rade foarte bine zona, cu o seară înainte de tratament. Pentru a se putea face cât mai eficient, firele au nevoie să fie la nivel cu pielea pentru a fi conductoare de lumină intens pulsata pâna la rădăcina unde are loc arderea foliculului pilifier, cel care alimentează creşterea firelor. Pe suprafaţa corpului nostru găsim, de la o luna la alta, un procentaj de 20% fire de par în faza de creştere anagenă (firele de păr au 3 faze de creştere).
Cât durează o şedinţă de epilare definitivă?
Şedinţa variază ca timp în funcţie de zonele tratate, pornind de la 3 minute şi până la o oră, o oră şi jumătate, şi chiar două ore, în total.
Există anumite recomandări ce trebuie respectate după şedinţele de epilare definitivă?
Recomandarea este să nu ne expunem la soare nici înainte, nici după, minimum o săptămână, în cazul epilării laser. La tehnologia IPL – minimum 4 săptămâni înainte şi după.
Rezultatele se văd după prima şedinţă?
După prima şedinţă poate dispărea un procentaj cuprins între 20% şi 60% din fire, în funcţie de faza de creştere a firelor de păr.
Poate fi efectuată pe orice zonă a corpului?
Poate fi efectuată pe orice zonă a corpului, cu rezultate mai puţin garantate în cazul zonelor dictate hormonal – mustaţă, inghinal, bărbie. Părul dispare, însă este posibil să nu dispară de tot sau să reapară în timp…
Este nevoie de şedinţe de întreţinere?
Gândind logic, şedintele de întreţinere nu ar trebui să existe, deoarece ca tratament el îndepărtează 90-98% din firele de păr. Şi chiar aşa se întâmplă, rezultatele sunt excelente!
Regenerearea nu va mai fi niciodată la fel, însă firele care cresc din nou este necesar să le găsesc în faza anagenă, de creştere, şi să le distrug. Dupa terminarea tratamentului, atunci când este cazul, şi mai apar câteva fire de păr, se poate întreţine prin epilare sau ras.
Există şi contraindicaţii?
Da, există şi câteva contraindicaţii. Epilarea definitivă nu este recomandată femeilor însărcinate, celor care alăptează sau persoanelor care sunt sub tratament cu medicamente ce conţin substanţe fotosensibile.
Care este perioada cea mai recomandată pentru efectuarea şedinţelor de epilare definitivă?
Putem face epilare definitivă tot timpul anului, inclusiv vara, dacă se respectă cu stricteţe indicaţiile specialistului. Perioada de tratament este de 6 – 12 luni, pentru că între şedinţe există un interval de timp de 35 – 40 de zile.